continuare.
mi-e sila sa povestesc alte alea…acuma ascult Runaway Train, de la Soul Asylum, si va zic io ca stiti piesa chiar daca aceste cuvinte nu va spun nimic…o stiti demult, e ingropata acolo in capul vostru si descrie cel mai bine in acest moment senzatia pe care o voi descrie in continuare.
mai stiti centrul de agrement “Mara” din postul precedent? o sa sar direct la asta. mi-e sila sa povestesc altceva. oh well…pornim la Baia Mare…
deci era duminica 30 iulie, ora 15:30…m-am pus in pat cu gandul sa dorm, pt ca ma astepta o noapte intreaga de mers cu trenul aproape fara oprire, trenul fiind rapid venind de la Mangalia si trebuind sa ajunga la Baia Mare, dupa cum am mai zis…am dormit vreo ora, si m-am trezit la 16:30 cu un gol imens si mai dureros ca niciodata, incomparabil mai dureros decat golurile din stomac de dinainte de olimpiade sau din diminetile de 25 martie…si m-am imbracat, m-am spalat pe dinti, mi-am verificat inca o data actele si geamantanul, mi-am inghesuit piersicile si bananele, care vor ajunge in cele din urma in cosul de gunoi peste o saptamana pt ca nu vor fi mancate de nimeni, in ghiozdan, l-am grabit pe tata, i-am zis pa mamei, si am plecat.
am ajuns frumos la gara, cu golul din stomac inlocuit de fluturasi nebunatici si cu ochii mariti ca la broaste ca sa ochesc una din cele 3 moace ultracunoscute sau macar una cunoscuta. si ce sa vezi? el era singurul care era acolo. ca de obicei…avem amandoi prostul obicei de a ajunge devreme in diferite locuri, uneori el ajungand inaintea mea, alteori eu inaintea lui…dar amandoi inaintea celorlalti oameni normali…cu cel putin 10 minute…si statea acolo frumos, drept, inalt, cu parul lui frumos si negru, cu tricoul frumos si negru cu Korn de care numai eu stiu cat de dor mi-a fost, nemaivazandu-l purtat de el de mai bine de un an…pe urma a plecat…eu eram cu tata, ascultandu-i ultimele sfaturi, si ma gandeam evident atat la ce cauta el acolo atat de devreme, cat si la bricheta si chibritul pe care le pusese in ghiozdan la cererea lui expresa, el trebuind sa vina cu tata la gara, tata care credea ca s-a lasat de fumat de 6 luni…hehe they always say that…
si a venit profa de desen si i-a luat numarul de telefon tatei si bla bla bla “sunati-ne daca e vreo problema”, “e un copil tare bun si cuminte”, “speram sa nu va faca probleme” si alte lucruri asemenea…si odata reunite cele 3 moace ultracunoscute, il trimit pe tata acasa si hai la tren. tarabam frumos pe maldarul de genti si sacose reunite in fata noastra, carand in acelasi timp si doua chitari clasice de care trebuia evident sa avem extrem de multa grija. ne incarcam care cu ce putem, ne caram pe peron. un nene idiot ne spune ca trenul are intarziere un sfert de ora. suntem ultrapaziti de mama unuia din noi, nu dau nume, care ramane cu noi pana ne urcam in mult-asteptatul tren. stam de vorba relativ mult pe teren, eu si el, despre starea jalnica a statiei calatori a urbei mele natale, ea avand si o statie triaj sau cum dracu ii zice, d-aia de marfa…asa…si despre tatal lui care a facut naveta toata viata, acum lucrand intr-un orasel apropiat urbei mele natale, si anume Ramnicu Sarat. Urbea mea natala, daca n-am mai zis, se cheama Buzau.
si vine trenu’ si ne ajutam unii pe altii la bagaje si el o ia inainte si ne opreste locuri. vagon plin de copkii care merg in tabara la Baia Mare. Gherase era printre noi si aveam sa aflam asta abia la sfarsit. si ne asezam. si pornim. si las totul in urma, de la parinti la ganduri. tot ce inseamna Buzau. doar pt o saptamana din pacate…(nu pot sa-mi explic de ce, dar camera asta miroase acum a tren…stiti cum miroase trenul romanesc, cu locomotiva facuta la Electroputere Craiova, intr-un vagon departe de toaleta? perdelele, podeaua, canapelele au un miros specific…asa miroase acum camera asta…sau mi se pare…)
in tren…au zdranganit muuuult de tot chitarile alea…una din ele chiar a cazut si a facut o frumoasa crapatura…si am mancat…si am fumat…adica au fumat 
…adica doar ei doi, nu si noi doua…asa. si am ascultat muzica impreuna, el la o casca, io la o casca…Iron Maiden si Metallica plus side-projectu lu Bruce Dickinson…born in a mining town in ‘58, when dark and white tv was up to date…si Doamne…e, stiu ca ati trecut si voi prin asta…e caldura aia…cand abia de te poti stapani sa nu pui capul pe umarul lui si sa mori…asa, din nimic…uof…nu pot mah…daca va zic ca nu pot sa descriu nu pot…ce sa mai incolo si incoace…vroiam doar sa…macar sa…mda…trecem peste…si…odata…n-am mai putut…dormea langa mine si…era langa mine rau de tot, daca pricepeti ideea…si io motaiam, constienta ca e langa mine…si pana mea…ma poate acuza cineva ca n-am mai putut suporta doi ani de abtineri? daca da, foarte bine. fie la ei acolo. mi-am pus capul pe umarul lui si am dormit o ora si ceva…probabil cel mai bun somn din viata mea…
si atat pt azi ca iar m-am plictisit. l-am intrebat cum vrea sa fie relatia noastra de acum incolo. N-o sa zica “am nevoie de tine”, nu? nu. ei, nu conteaza. acum stie sigur ce simt. asta e.
noapte buna, popor. maine poate scriu compuneri soviniste…
Lasă un Răspuns